welinkbusiness.ro - Promovam legaturi de afaceri Vest - Est

KÎRGÎZSTAN:

O destinație turistică tot mai atractivă

   22 martie 2019

   Catalogată de mulți experți în economie drept unul dintre cele mai puțin înzestrate state din spațiul ex-sovietic, atât din punct de vedere al industriei, cât și al resurselor minerale, Kîrgîzstanul își pune tot mai mult în valoare potențialul turistic. Cu 90% din teritoriul țării situat la altitudini de peste 1500 m, Kîrgîzstan devine o țintă din ce în ce mai atractivă, în special pentru turiștii occidentali dornici de senzații pe care cu greu le pot găsi pe alte meleaguri. În prezent, turismul contribuie cu aproximativ 5% la formarea PIB-ului țării, dar perspectivele de creștere ale acestui sector economic sunt impresionante.

   Statistic, potrivit datelor anunțate de Departamentul pentru Turism de la Bișkek, în 2018 Kîrgîzstanul a fost vizitat de peste 270 000 de turiști străini. O cifră care poate părea mică în comparație cu cea a altor țări "consacrate" în domeniu, dar foarte importantă pentru un stat cu aproximativ 6 milioane de locuitori. O parte importantă dintre acești turiști au fost occidentali atrași de sălbăticia și frumusețea țării, dar și de modul deosebit în care sunt păstrate tradițiile aici. Mari publicații occidentale au realizat în ultima perioadă reportaje ample referitoare la Kîrgîzstan, reportaje din care, unanim, reiese ideea că țara din Asia Centrală este una dintre cele mai interesante din lume, care merită și trebuie vizitată. Reporterii specializați pe turism au relatat povești și au făcut descrieri foarte captivante despre "misteriosul" Kîrgîzstan. Titlurile merg de la "Kîrgîzstan, a cincea cea mai bună destinație de turism a lumii în 2019", "Kîrgîzstan, drumul către Paradis" și până la "De ce trebuie să vizitați Kîrgîzstanul, Elveția Asiei Centrale".

   Autoritățile kirghize fac demersuri constante pentru a crea condiții de dezvoltare a turismului, una dintre marile oportunități ale țării, care nu dispune de resurse naturale precum alți vecini din Asia Centrală, să prospere economic. Recent a fost înființată o Poliție Turistică, menită să asigure o protecție sporită străinilor care vizitează țara. Măsura a fost luată și în contextul în care în iulie 2018 a avut loc în Tadjikistan un atac, revendicat de ISIS, în care patru turiști străini au fost uciși într-o ambuscadă. Noua forță kirghiză de poliție are un statut special și atribuții sporite.

   La finalul lui februarie 2019, Germania a anunțat acordarea încă unui grant de 40 de milioane de euro pentru dezvoltarea economiei kirghize, printre domeniile vizate de aceste fonduri numărându-se și cel al turismului. În Kîrgîzstan funcționează în acest moment nu mai puțin de 152 de companii mixte kirghizo-germane.

   welinkbusiness: Turismul este unul dintre cele mai importante sectoare economice pe care Kîrgîzstanul mizează pentru a atrage venituri. Cu 90% din teritoriu situat la altitudini de peste 1500 m, cu peisaje și tradiții extrem de ofertante pentru vizitatorii străini, turismul din Kîrgîzstan contribuie cu aproximativ 5% la formarea PIB-ului național.

   (Iulian Marcus)

welinkbusiness.ro: Promovăm legături de afaceri Vest–Est

Referințe:
https://www.forbes.com/sites/ranagood/2019/02/27/5-best-countries-to-explore-on-horseback/#7accd5a370f1  
https://www.ft.com/content/320f4174-db70-11e8-b173-ebef6ab1374a  
https://www.10best.com/interests/explore/why-you-should-visit-kyrgyzstan-a-central-asian-switzerland/  
https://www.nationalgeographic.com/travel/destinations/asia/kazakhstan-kyrgyzstan-tajikistan-turkmenistan-uzbekistan-tips-guide/  
https://www.ozy.com/good-sht/the-best-tourist-destination-youve-never-heard-of-honest/88667  
https://www.rferl.org/a/keep-it-wild-tian-shan-tempts-tourists-with-stunning-beauty/29565394.html  
https://akipress.com/news:612484/  
https://akipress.com/news:616751/  
http://www.ecns.cn/hd/2019-03-19/detail-ifzfmzhu2193942.shtml  
https://www.npr.org/sections/goatsandsoda/2019/03/22/699330147/headless-goat-polo-is-a-top-sport-at-world-nomad-games  
https://www.export.gov/article?id=Kyrgyz-Republic-Tourism  
https://www.rferl.org/a/kyrgyzstan-follows-neighbors-example-to-create-tourist-police-/29437655.html  
https://www.azernews.az/region/146140.html  
https://www.ft.com/content/320f4174-db70-11e8-b173-ebef6ab1374a



Curs Valutar

Twitter Updates

Facebook

@ 2013 - 2014 welinkbusiness.ro | Toate drepturile rezervate | Relizat si intretinut de www.virtual360.ro