welinkbusiness.ro - Promovam legaturi de afaceri Vest - Est

CHINA:

Noi măsuri pentru reducerea poluării.
Baidu a început producția de vehicule electrice autonome.

   6 iulie 2018

   În următorii trei ani, China va reduce consumul de cărbune și va închide mai multe oțelării. Măsurile sunt cuprinse în Planul de acțiune pentru reducerea poluării 2018-2020, publicat la începutul acestei săptămâni de Consiliul de Stat de la Beijing. Documentul include și prevederi pentru stimularea producerii și comercializării de vehicule electrice. 

   Noul plan aprobat de Consiliul de Stat de la Beijing se înscrie în demersurile întreprinse de guvernul chinez în ultimii 5 ani pentru reducerea considerabilă a poluării care afectează țara și pentru promovarea tehnologilor care protejează mediul. În strategia publicată marți se arată că măsurile antipoluare vor fi extinse în 82 de orașe din întreaga Chină, precum și în provinciile Shanxi și Shaanxi, cele mai importante regiuni producătoare de cărbune. Este vizată de asemenea provincia Henan, din centrul țării, puternic industrializată, dar și regiunea Shanghai. Anul trecut, autoritățile chineze impuseseră restricții privind consumul de cărbune și producția de oțel, aluminiu și ciment în 28 de orașe din nordul țării.

   Strategia anti-poluare prevede reducerea până în anul 2020 a consumului de cărbune cu 10% în regiunile Beijing, Tianjin, Hebei, Shandong și Henan. În delta fluviului Yangtze, reducerea consumului de cărbune va fi de 5%. Tot până în 2020 se stabilește un plafon de 200 de milioane de tone pentru zona Hebei - cel mai important centru siderurgic al Chinei.

   În ceea ce privește vehiculele electrice, s-a stabilit că până în 2020 vor fi produse și vândute în China două milioane de unități pe an. În acest context, grupul chinez Baidu a anunțat că a început producția de microbuze electrice și fără șofer. Conducerea gigantului chinez al internetului a dezvăluit că au fost produse deja 100 de vehicule Apollo. Pentru început, microbuzele vor fi folosite pe aeroporturi și în zonele turistice. Vehiculul are 14 locuri și nu are volan sau scaun pentru șofer. Este primul pas pe calea dezvoltării unei industrii a producerii de vehicule electrice, Baidu fiind prima companie chineză care abordează domeniul. Grupul a anunțat că are deja 116 clienți, printre care Jaguar Land Rover, Valeo, Byton, Leopard Imaging și Suning Logistics. Din 2019, compania chineză va începe livrările de microbuze electrice autonome pe piața din Japonia. Scopul final al Baidu nu este însă neapărat de a produce astfel de vehicule electrice, ci de a construi și vinde platforme și tehnologie de conducere autonomă.

   La finalul lunii iunie, în orașul Shenzhen a avut loc Drone World Congress 2018. La eveniment au fost prezentate produsele a peste 100 de companii chineze din domeniu. Guvernul de la Beijing încurajează industria construcției de drone civile, care pot deservi milioane de oameni aflați în zone îndepărtate sau greu accesibile, dar pot fi folosite și în alte domenii. Potrivit datelor oficiale, în China au fost produse în 2017 un număr de 2,9 milioane de drone, cu 67% mai multe față de 2016. Pe piața de profil chineză activează peste 1200 de companii.

   welinkbusiness: China a publicat Planul de acțiune pentru reducerea poluării 2018-2020. Documentul prevede reducerea consumul de cărbune, închiderea mai multor oțelării și stimularea producerii de vehicule electrice. Baidu, "Google-ul Chinei", a anunțat deja că produce vehicule autonome electrice. Pe de altă parte, în China au fost produse în 2017 aproape 3 milioane de drone civile, cu 67% mai multe față de 2016.

   (Iulian Marcus)

welinkbusiness.ro: Promovăm legături de afaceri Vest–Est

Referințe:
https://www.reuters.com/article/us-china-pollution/china-to-cut-coal-use-curb-steel-in-2018-2020-pollution-plan-idUSKBN1JT12J
https://cleantechnica.com/2018/07/06/baidu-builds-100th-autonomous-bus-ahead-of-new-mobility-service-launch/
https://www.bloomberg.com/news/articles/2018-07-04/baidu-unveils-ai-chip-as-it-revs-up-self-driving-bus-production
https://www.theverge.com/2018/7/4/17534874/baidu-autonomous-buses-japan-ai-self-driving-apollo-apolong
https://asia.nikkei.com/Business/Business-Trends/Baidu-enters-Japan-s-self-driving-bus-market-with-SoftBank
https://borneobulletin.com.bn/china-made-civilian-drones-fly-high-at-second-drone-world-congress-2018/
https://www.bloomberg.com/news/features/2018-07-03/china-s-on-the-fast-track-to-making-uav-drone-deliveries
http://www.climatechangenews.com/2018/07/03/bnef-battery-backed-solar-power-undercut-coal-china-2028/



Curs Valutar

Twitter Updates

Facebook

@ 2013 - 2014 welinkbusiness.ro | Toate drepturile rezervate | Relizat si intretinut de www.virtual360.ro